Bătălia pentru Solcanu

Ion Solcanu şi-a dat demisia din PSD. Ana are mere. Două propoziţii pline de semnificaţii adânci. Instantaneu amândouă pot duce cu gândul la absurdul unor situaţii limită. Eu mă pricep la fel de puţin şi la problema solcaniană şi la povestea merelor Anei. Amândouă m-au afectat la fel de puţin, ceea ce nu m-a făcut să fiu preocupat de amănuntele subtile ale acţiunilor celor două personaje. Un aspect, însă, merită de reţinut. Ion Solcanu şi Ana aveau ceva numai al lor, ceva cu care se puteau lăuda în lume. Nu este clar, însă, în ce măsură, cantitativ, le aparţineau celor doi, temporal, bunurile respective, PSD şi merele. Cert este că amândoi vor fi observat la un moment dat că proviziile scad, că recoltele nu mai sunt, de la an la an, la fel de echilibrate cu consumul. Ceea ce a dus, uşor dar sigur, la ceea ce americanii numesc bankrupt, insolvent, crash. Pe româneşte, simplu, faliment.

Falimentul politic al lui Ion Solcanu a început mai demult. Pe vremea când înfiinţa clubul directorilor, o găselniţă genială prin care asigura bani pentru partid. Tentaculele sale pătrundeau în viaţa prunciei capitaliştilor autohtoni, mare parte dintre ei derivaţi din industria socialistă muribundă, însemnându-i pe directoraşi cu fierul înroşit al sclaviei de partid. Principiul era simplu cine cotiza, exista. Nu trebuie înţeles demersul lui Ion Solcanu ca fiind exclusiv negativ. Practic, aşa s-a grăbit înhumarea fabricilor şi uzinelor prin dezmembrarea cărora a fost posibilă trecerea la orânduirea sublimă pe care o vedem astăzi peste tot în jurul nostru. Ion Solcanu a grăbit accesul către înavuţire al unor "băieţi deştepţi" care astăzi au ajuns boierii locului. Drumul a fost însă sinuos, presărat cu victime. Dar pe principiul cine poate, poate, s-au decantat adevăraţii băieţi deştepţi, cei care au înţeles că noua orânduire merge mână în mână cu proiectul înţelep al profesorului universitar ajuns mare politician. Creaţiile solcaniene au împânzit lumea afacerilor, trăgând-şi seva din geniul creator de clientelă politică marca Ion Solcanu. Desigur, acesta a avut corespondenţi şi în alte zone de interes. Dar nu vorbim acum despre ei.

Lucrurile au evoluat între timp. Băieţii au crescut, nimeni nu a mai putut să le controleze înălţimea conturilor. Nici măcar cel care le-a dat viaţă, plantându-i în terenuri fertile, sub umbrela răcoroasă a partidului. Afacerile au explodat. Ion Solcanu s-a trezit, la un moment dat, prea mic în lumea pe care el a creat-o, ca un misterios Frankenstein. Atunci a încercat să repare lucrurile şi a importat insecticid, să mai oprească din creştere progeniturile care îi ameninţau doctrina social-democrată. Zadarnic, însă. Aproape sufocat, dezamăgit, ameninţat de o ruşinoasă excludere, bătrânul grădinar şi-a semnat renunţarea. Greu, cu frisoane, cu mâna tremurândă. Strivit sub propria-i creaţie! Ana are mere iar Ion Solcanu şi-a dat demisia din PSD. Cei mai mulţi, probabil se întreabă nedumeriţi: "E vreo problemă?"