Invitatul vinovat

In urma cu citeva zile am primit o invitatie la un eveniment legat de lansarea unui complex rezidential in Iasi. Am un obicei: nici nu-mi place si nici nu prea am vreme sa merg la asemenea intilniri. Sunt organizate prea sofisticat pentru gusturile mele de provincial. M-as duce mai degraba la o intilnire cu niste tarani sa dau cu ei pe git o tuica si sa mai povesteasca si ei ce mai e pe la ei prin sat. Dar, in fine, m-am dus acolo, mai mult impins de un prieten care voia si el sa vada despre ce este vorba si mai ales ca primisem si un mail de la un tip pe care il cunosc de aproape 20 de ani. Cind am ajuns, am fost verificati. Eram pe lista. Amicul meu de 20 de ani mi-a indus din primul moment un sentiment de vinovatie: "Ati cam intirziat!". L-am privit nedumerit pentru ca pe invitatie scria ora 9 iar ceasul arata 9.15. M-am intrebat ce lucruri importante se puteau petrece intr-un sfert de ora...Insa, impaciuitor din fire am schimbat citeva vorbe cu amfitrionul, incercind sa evoc, calduros, trecutul nostru comun. Glacial, amicul mi-a cam taiat-o, prevestind cumva ce avea sa urmeze. Am intrat. Atmosfera cool. Un cvartet sexy rontaia divin din viori si violoncel. Tinere incintatoare pluteau subtil sub privirile citorva invitati tolaniti pe doua trei canapele. Suspendati in fata barului garnisit din belsug cu bauturi fine, multe dintre ele scotiene, apaream, eu si prietenul cu care venisem, ca niste meteoriti zgrunturosi, cazuti pe nepusa masa in mijlocul unui party cu fite. Nu ne baga nimeni in seama. Dupa citeva minute de stinghereala, sub privirile nepasatoare ale tolanitilor, am gasit si noi o canapea, devenind la rindul nostru tolaniti. Ma simteam vinovat ca le-am stricat dispozitia invitatilor care nu prea semanau in nici un chip cu noi. La un momet dat l-am vazut pe amicul de 20 de ani si m-am agatat de el ca de un colac de salvare. Era la vreo doi metri de canapeaua pe care ne refugiasem si l-am strigat. S-a facut ca nu aude. Scoala, nu gluma! M-am dus catre el si l-am invitat sa vina cu noi, sa schimbam vreo doua vorbe. M-a privit ca prin sticla, se facea ca nu intelege ce vreau, dupa care a ingaimat ceva si a plecat. Dus a fost. Am mai stat vreo 10 minute dar vinovatia punea stapinire pe noi tot mai apasator. Ne-am ridicat si ne-am indreptat spre iesire, acolo unde amicul de 20 de ani se intretinea calduros cu invitatii sai, ignorindu-ne total. Ce sa zic. Cred ca nici macar nu i-am stricat seara amicului. Dar cred ca n-am sa mai fac imprudenta sa merg la asemenea chestii, chiar daca voi primi invitatie de la un amic de 30 de ani. Sunt prea cool pentru cei ca mine, obisnuiti sa linga seara, in tihna, o bere, cu prietenii de doua-trei luni la o terasa. Pe cei vechi, catarati intre timp intr-o lume de fite nu-i mai inteleg.