Privilegii de partid şi de stat

În România privilegiaţii de partid şi de stat nu au dispărut după 1989. Ci, din contră, sunt mai bine mersi ca oricînd. O chestie recentă ne întăreşte această convingere. Aflăm că un domn cu funcţie într-un partid politic local va ocupa un post de director pe undeva pe la IMM-uri. Nici nu mă mira. Aş fi rămas deosebit de şocat dacă aş fi aflat că un tip oarecare, deştept, capabil dar lipsit de partid şi de rude este pe cale de a ajunge la un "borcan cu miere". Deşi au aflat de multă vreme că poporul nu mai dă pe ei nici doi bani, politicienii merg înainte. Nu le pasă, atât timp cât maşinile de vot merg, atât timp cât democraţia dâmboviţeană, bahluiană etc se învîrte înainte. Tot ce înseamnă post de şef plătit de la buget e sub control, totul se împarte activiştilor fideli, rudelor, cumetrilor. Dacă pentru clasa privilegiata democraţia asta e numai de bine, pentru omul sărac e doar o sursă de ştiri. Şi acelea fabricate, deoarece manipularea prin presă a atins cote de neimaginat. Asta se întâmplă în timp ce oamenii capabili, buni de muncă, pleacă din ţară cu milioanele. Pleacă cei care nu vor să intre în partid pentru a se căpătui, pleacă cei fară rude sau cumetri în funcţii de ştabi, pleacă cei care refuză pur şi simplu să mai suporte o ţară unde toţi proştii pot ajunge mahări pe statele de plată dacă se înscriu în partid şi pupă poala lui domnu preşedinte. Măcar în Spania sau Italia nu pot fi nemulţumiţi de nedreptate. Locurile de şefi aparţin spaniolilor şi italienilor, că sunt ţările lor, însă e loc şi pentru venetici, dacă se dovedesc a fi capabili şi serioşi. Ceea ce pe aici mai rar. Sau aproape deloc.